Posts tagged ‘Art Moscow’

Anul acesta, Romania isi trimite primii reprezentanti la Art Moscow, cel mai mare targ de arta contemporana din Estul Europei. Singura galerie romaneasca invitata sa participe la Art  Moscow intre 21 si 25 septembrie este Anca Poterasu Gallery, care va face cunostinta scenei de arta din Rusia lucrarile artistilor Florin Mitroi, Suzana Dan, Zoltan Bela si Donald Simionoiu.

Targul Art Moscow este considerat unul dintre cele mai importante evenimente din Rusia si este recunoscut mondial nu doar pentru participarea unor artisti recunoscuti international, ci si pentru sumele cheltuite aici de pasionatii de arta din intreaga lume. La una dintre editiile anterioare ale targului, Roman Abramovich a stabilit un record mondial in arta, cand a cumparat o lucrare cu 33,6 milioane de dolari.

Principalul scop al targului este acela de a cultiva arta si de a crea un spatiu accesibil pentru artisti, unde sa poata expune, care sa le creeze vizibilitate si promovare si intrarea lucrarilor in colectii importante de arta.

Mai mult decat atat, organizatorii isi propun sa creeze un ambient propice pentru ca membrii comunitatii sa inteleaga valoarea economica a artei.

Din 1995 si pana acum, evenimentul s-a bucurat de un real succes si a avut participari ale tarilor din toate lumea: Rusia, Italia, Germania, Franta, Olanda,  Austria, Ungaria, Letonia, Anglia, Luxemburg, Suedia, Statele Unite ale Americii, Finlanda, Ucraina si Serbia. Categoriile reprezinta fiecare parte a artei moderne: video si fotografie, pictura, sculptura si instalatii.

La editia de anul acesta, pentru prima oara de la infiintarea targului, va participa si Romania, reprezentata de o singura galerie, cea a Ancai Poterasu. In cadrul galeriei, Romania va participa cu lucrarile artidtilor:  Florin Mitroi, Suzana Dan, Zoltan Bela si Donald Simionoiu.