Ghid de imbracaminte masculina (II) - cum il convingi sa isi schimbe stilul?

  • 01.04.10
  • 2027

Intr-un articol anterior, am discutat pe larg despre stilurile de imbracaminte pe care le-ar putea adopta prietenul tau. Bun, bun, teoria ca teoria, practica ne omoara. Daca ai vrea sa ii modifici stilul vestimentar dar nu stii cum, daca ai vrea sa il faci macar sa mediteze cateva secunde asupra ideii unei esarfe colorate sau a unui jeans diferit de clasicul albastru, afla si cum poti sa il convingi ca a venit momentul unei schimbari de atitudine exprimata in haine vesele!

Despre barbati si fragilul orgoliu masculin s-au scris suficiente carti astfel incat sa ne dam seama ca, daca dorim o schimbare in ceea ce priveste imbracamintea si stilul lor vestimenar, trebuie sa o propunem cu tact si subtilitate. Probabil ca nu va reactiona pozitiv la pareri prea evidente in care iti expui punctul de vedere asupra dezastrului vestimentar pe care el il numeste reusita. Pornind de la ideea ca orice barbat isi doreste sa fie apreciat si complimentat, mai ales intr-un domeniu in care uneori gafeaza, poti folosi acest lucru pentru a-i sugera adoptarea unui nou stil. Schimbarile se fac treptat, niciodata nu va fi de acord sa treaca, de exemplu, de la stilul sport care il caracteriza inca din copilarie la cel office sau elegant peste noapte.

Insa tu ti-ai dori macar uneori sa indrazneasca sa poarte ceva diferit, adaptat situatiei, ceva nou prin care sa iasa in evidenta prin originalitate si nu sa se contopeasca intotdeauna cu decorul oamenilor simpli care poarta vesnic acelasi culori sau haine care nu exprima nimic.
In primul rand inarmeaza-te cu suficienta rabdare astfel incat sa infrunti obiectiile pe care le va scoate la inaintare in momentul in care ii propui un articol de imbracaminte care nu se incadreaza in viziunea lui asupra vestimentatiei potrivite.

Propune pentru inceput o vizita scurta la cateva magazine in care tu stii sigur ca vei gasi ceva interesant care ii va capta atentia. Sugereaza faptul ca tu ai nevoie de o rochie noua, o pereche de pantofi sau o esarfa si ti-ar face placerea daca te-ar insoti si eventual daca si-ar exprima punctul de vedere deoarece parerea lui conteaza pentru tine. Astfel vei trece peste blocajul psihic, acordandu-i credite pentru bun gust si simt critic. Majoritatea barbatilor recunosc faptul ca detesta sa mearga la cumparaturi cu partenera deorece se simt inutili, nebagati in seama, indeplinind eventual banalul rol de carus al bagajelor.

Odata ajunsi la fata locului plaseaza cateva atentii asupra noilor colectii pentru barbati si manifesta-ti entuziasmul cu privire la un anumit articol vestimentar si cat de mult ti-ai dori sa il vezi imbracat asa. Mici complimente asupra faptului ca o pereche de blugi il fac mai suplu, o anumita culoare de t-shirt ii scoate ochii in evidenta, o vesta in carouri ar merge de minune cu tenesii pe care deja ii are, il va face sa accepte mai usor trecerea catre un alt stil.

Totul trebuie sa se faca treptat, altfel risti sa il pierzi pe drum sau sa devina complet reticent la orice sugestie ulterioara care ii da de inteles faptu ca nu are gusturi, simt estetic sau haine potrivite, ca incerci sa il schimbi si nu il accepti asa cum este.
De asemnea, elementul surpriza poate fi introdus in scena: cu o anumita ocazie ii faci cadou o pereche de jeansi vintage, o curea interesanta sau o esarfa cu imprimeuri in culori mai calme, pentru inceput. Pentru ca sunt din partea ta, va incerca sa iti faca pe plac purtandu-le iar pana la urma acceptand faptul ca ii sta mult mai bine asa.

O buna ocazie in care poti strecura cateva informatii utile este atunci cand rasfoiti impreuna un ziar sau o revista. Barbatii se feresc de obicei de revistele glossy sau de moda, considerandu-le inutile sau exagerate. Insa un moment prielnic este exact acela in care revista contine informatii atat despre moda cat si despre un al subiect pe care el l-ar putea gasi interesant. Insista la sectiunea de ‘moda si stil’ sa ii arati cateva articole absolut originale care i-ar veni turnate. Deja daca aude de mai mult de doua ori asta ar putea sa il puna pe ganduri si macar sa incerce si abordarea stilului trendy, de pilda.

Poti apela de asemenea la sfaturile unui stilist profesionist, care ar putea sa isi dea cu parerea asupra acestui subiect, aducand in discutie cateva elemente de nou in ceea ce priveste un outfit banal, care nu iese cu nimic in evidenta.

Daca este adeptul stilului bussines, poti incerca sa ii propui o cravata interesanta sau o camasa intr-o culoare indrazneata.
Daca merge pe linia lejera oferita de imbracamintea clasica sugereaza-i o schimbare catre o combinatie de stiluri in care sunt permise variatii precum: tricouri cu logo-uri interesante, esarfa/fular, o vesta cu nasturi patrati, un sacou in carouri sau o pereche de pantaloni din denim prespalati.

Insa unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le retii atunci cand incerci sa schimbi ceva este ca nu trebuie sa critici erorile vestimentare pe care le face ci mai degraba sa incurajezi momentele in care ii iese bine, incearca ceva nou, se lasa pe mana ta in ceea ce priveste o anumita alegere sau accepta si alte propuneri.

Libertatea consta in exprimarea neingradita a personalitatii iar hainele vin sa faca exact acest lucru. Arat-i ca poate sa se reinventeze si sa se exprime intr-o mie de feluri diferite.

Imagini: Hepta